Comunicat de presă: Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED cere Ministrului Sănătăţii, dl. Vlad Voiculescu, deschidere la dialog şi implicare în rezolvarea unor probleme a căror trenare poate crea un blocaj în sistemul medical.
Sunt două situaţii a căror rezolvare trenează şi pentru care avem nevoie de o soluţie imediată, întrucât generează probleme în lanţ, putându-se ajunge până la situaţii imposibil de rezolvat. Este vorba despre semnarea Contractului-cadru şi despre definirea şi reglementarea noţiunii de „contribuție personală”.
Schimbările survenite la nivelul conducerii ministerului şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, modificările aduse proiectului Contractului-cadru, au dus la amânarea promulgării şi semnării acestuia, până la 1 iulie 2016.

Deşi disponibilitatea partenerilor de dialog social a fost totală, amânarea semnării Contractului-cadru înseamnă un risc ridicat de blocaj a sistemului începând cu 1 iulie 2016, susţine Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private şi al Alianţei Pentru Sănătate din România.
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private avertizează că amânarea definirii şi reglementării noţiunii de „contribuție personală” poate bloca în orice moment activitatea din mediul privat, care este forţat să găsească diverse forme de plată pentru a acoperi costurile reale ale serviciilor medicale prestate. Tarifele la care sunt decontate serviciile medicale de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate fiind sub costul real, determină furnizorii privaţi să facă încasări suplimentare pentru a acoperi valoarea reală a acestora.

Nu este vorba despre o „contribuție personală” în adevăratul sens al cuvântului, ci despre servicii conexe, cum sunt cele de cazare, ori analize suplimentare. Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, întrucât potrivit legii, accesul unui asigurat la serviciile medicale din pachetul de bază, foarte generos în România, nu trebuie să fie taxat suplimentar.

În acest context, devine tot mai greu pentru o unitate privată să îşi acopere costurile, riscând permanent să fie acuzată de nerespectarea legii, tocmai pentru că există o lacună legislativă, completează Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private şi al Alianţei Pentru Sănătate din România.
În acest context, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED solicită implicarea activă a ministrului Sănătăţii, dl. Vlad Voiculescu, în rezolvarea problemelor amintite, care au fost discutate la sfârşitul săptămânii trecute în cadrul Conferinţei Naţionale de Management Medical Modern în Clinici şi Spitale Private, şi la care, din păcate, nu a participat niciun reprezentant al ministerului de resort.

Colegiul Pacientilor – Asociatie de pacienti,   Protectia pacientilor, Drepturile pacientilor