Asiguratii romani care se deplaseaza intr-un stat membru al Uniunii Europene pentru a primi tratament medical au dreptul de a beneficia, la cerere si in baza unei aprobari prealabile a casei locale de asigurari de rambursarea contravalorii serviciilor medicale.
Romanii pot beneficia de servicii medicale in toate tarile U.E, in baza Directivei Europene 24/2011 privind aplicarea drepturilor pacientilor in cadrul asistentei medicale transfrontaliere. Aceasta directiva este transpusa in legislativa romaneasca de Ordinul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 729/2009. In baza acestui act normativ, asiguratii care se deplaseaza intr-un stat membru al U. E. cu scopul de a primi tratament medical beneficiaza de rambursarea contravalorii serviciilor medicale la nivelul tarifelor din Romania, fara a depasi contravaloarea in lei a serviciilor achitate de asigurat.

Rambursarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale suportate de asiguratul din sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania se efectueaza de catre casa de asigurari de sanatate unde este luata in evidenta persoana asigurata. Rambursarea se realizeaza catre asigurat, la solicitarea acestuia, a unui membru al familiei (parinte, sot/sotie, fiu/fiica) sau a unei persoane imputernicite de acesta, in lei.

Asiguratul isi poate primi banii inapoi doar daca serviciul medical acordat intr-un alt stat face parte din pachetul de servicii de baza din sistemul de asigura sociale de sanatate din Romania.

Rambursarea se realizeaza in termen de maximum 90 de zile de la finalizarea procedurii de verificare si avizare de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Lista tarilor din Europa in care asiguratii romani se pot deplasa pentru a se trata medical a fost completata, prin Ordinul CNAS nr. 36/2014 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentand asistenta medicala acordata in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte, aprobate prin Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 729/2009, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 88, din 4 februarie 2014.

Concret, pana acum, romanii primeau de la stat banii aferenti tratamentului urmat in urmatoarele tari:

Austria
Belgia
Bulgaria
Cehia
Cipru
Danemarca
Elvetia
Estonia
Finlanda
Franta
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Letonia
Lituania
Luxemburg
Marea Britanie
Malta
Olanda
Polonia
Portugalia
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
Ungaria
Conform Ordinului CNAS nr. 36/2014, la cele 27 de state membre UE se adauga si alte 3 state membre ale Spatiului Economic European:

Islanda
Liechtenstein
Norvegia

Sunt si cazuri in care asiguratul nu isi va primi banii inapoi.

Mai exact, potrivit legislatiei in vigoare, in conditiile in care un asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania se deplaseaza intr-un stat membru UE pentru a primi tratament medical, fara aprobarea prealabila a casei de asigurari de sanatate unde este luat in evidenta ca persoana asigurata, acesta suporta contravaloarea serviciilor medicale acordate.

In plus, daca asiguratului roman, aflat pe teritoriul unui stat UE, i se acorda asistenta medicala fara ca acesta sa prezinte cardul european de asigurari sociale de sanatate sau acesta nu este recunoscut de unitatea sanitara de la locul de sedere, asiguratul va suporta contravaloarea serviciilor medicale acordate.

Colegiul Pacientilor, Drepturile Pacientilor, Asociatie de Pacienti