In Romania sunt mai multe unitati medicale decat medici! Criza de cadre medicale se accentueaza.
Conform INstitutului National de Statistica sistemul de sanatate avea, in 2016, 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au revenit în medie 345 de pacienti.

Conform aceleiasi surse, activitatea din sistemul sanitar Romanesc atat public cat si privat s‐a desfasurat în peste 60.000 de unitati sanitare, 49.000 in mediul urban si 11.000 in mediul rural.

Majoritatea cabinetelor de medicina de familie functoneaza în mediul urban, 6.700 de cabinete comparativ cu 4.600 de cabinete in mediul rural.

21,5% dintre medici sunt medici de familie, aproape două treimi dintre acestia activand in mediul urban.

„Lipsa de cadre medicale in orasele mici este deja cronica si pune in pericol viata pacientilor, multe unitati medicale ajungand sa fie doar niste centre de triaj” declara dna Angela Pernes directorul executiv al Colegiului Pacientilor.

La oras functioneaza 10.400 de cabinete medicale independente de specialitate, în timp ce la tara numărul acestora a fost de de numai 381 de cabinete.