Boala nu te intreaba cand vrei sa vina

Boala nu te intreaba cand vrei sa vina. Boala nu discrimineaza, nu alege dupa varsta, nu cauta sa faca dreptate intre buni si rai. Boala vine pe nepusa masa si acel „nu o sa mi se intample mie” se dovedeste a fi un scut inexistent in fata momentului in care sanatatea decide sa te saboteze. Si eu stiu, pentru ca am fost si eu acel om caruia nu i se intampla niciodata nimic.

Sa va povestesc asadar despre mine. Anul trecut, pe cand aveam 29 de ani, eram o tanara care se mandrea cu o sanatate aproape de fier: o raceala ocazionala la schimbarea de sezon sau o forma usoara de varicela in liceu. Sport, inot, alergat, ridicat greutati, ma simteam wonderwoman cand terminam un antrenament si ma apucam imediat de urmatorul. Am crescut la bunici la tara, asa ca am mancat dintotdeauna constant si cu mare pofta patrunjel, pastarnac, urzici, leurda si alte verdeturi cu nume dubioase culese de pe camp. Eram eu si corpul meu care nu ma lasase niciodata, la bine si la greu.

Pasul 1. Toate bune si frumoase si sanatoase pana in septembrie 2017, anul trecut dupa cum spuneam, cand intr-o zi de joi, asteptand o prietena medic endocrinolog pe patul din cabinetul ei, dintr-o pura intamplare si mai mult o joaca, m-am trezit pac, cu un aparat ecograf pe gatul meu – „Hai sa-ti fac o ecografie daca tot esti aici si m-ai asteptat atata”. Imi amintesc si acum ca am intrebat-o – spre rusinea mea- daca si barbatii si femeile au tiroida, atat de putine stiam despre acest subiect. Am vazut-o ca se schimba la fata, mi-a zis ca am un nodul care arata ciudat si ca trebuie sa ii facem o punctie. „Punctie? Cum adica? Sa imi bage un ac in gat? Ca sa vada ce? Nu o sa mi se intample mie”.

Pasul 2. Intrebi in stanga si in dreapta unde sa faci punctia. „La Parhon. Anatomul patalog de acolo este cel mai bun din Romania, cel mai precis, dar vezi ca ia spaga, dar na, ce zice el, e lege. Ah, si vezi ca e greu sa intri la el”. Asa ca ce sa faci? Te duci la Parhon in Bucuresti si te asezi la coada. La coada e impropriu spus, pentru ca in holul rotund din fata cabinetului anatomo-patologului era o mare de oameni, de exemplu, miercuri la 8.30 dimineata cand am ajuns eu. Liste nescrise, cu o ordine mai mult bazata pe memoria vizuala a celor care tineau cu dintii de locul lor, dictau ordinea. Era oameni veniti din toata tara. Mai bogati, mai saraci, cei mai multi mai saraci, in fata noastra intrau urgentele din spital si oameni imbracati mai bine care intrau cu cineva de mana. Degeaba vociferam noi, plebea. „Ne asteapta” – ni se raspundea taios. Si da-i si stai. Toata smecheria era sa nu te misti de acolo, sa nu te duci la toaleta ca fraierul, cum li s-a intamplat unora fix cand a iesit doctorul pe sala si a strigat poruncitor: „Doar pe voi astia de aici va mai primesc. Care nu e aici sa fie sanatos”. Femeia aia care se dusese la toaleta cu copilul ei degeaba l-a implorat plangand. Nu a mai primit-o. Venise de la Galati cu microbuzul de 6 dimineata. Bine, adevarul e ca nici nu parea ca are multi bani. Cred ca doar isi platea contributiile la stat si venise numai pe cardul de sanatate.

Intru si eu la 4 jum (16:30) in cele din urma – ce bine! ca stateam in holul purgatoriului de 8 ore si renuntasem deja sa beau apa de vreo 3. „Da, domnisoara,, intindeti-va acolo”. „Stiti, eu am si o ecogra..” „Nu ma intereseaza. Am zis sa va dezbracati de bluza si sa va intindeti”. Asa ca ce sa faci? Te dezbraci de bluza si te intinzi. Se uita cu ecograful, se stramba, ia o foaie cu un orar, noteaza scurt si apasat si imi zice „te duci si iti faci calcitonina, daca iti iese mare, vii aici si te bag urgent pe masa sa te taiem. Daca nu, vineri pe 15 septembrie la 10 dimineata vii sa iti fac punctia.” Ce? Calcitonina? Operatie? Despre ce vorbeste? Pana sa il intreb, deschide usa  si il striga pe urmatorul. Asa ca ma apuc sa caut pe google si incep sa mai sun ce prieteni medici am. Te descurci cum poti. In fine, ma duc sa imi fac acest bau-bau de calcitonina, iese bineinteles mica, pentru ca eu sunt un om puternic si sanatos si vineri pe 15 septembrie la 10 dimineata am venit sa imi faca punctia. „Destul de repede ai fost programata de pe o saptamana pe alta” mi-au zis multi. Ce sa zic? Cred ca ma imbracasem cu hainele bune si parea ca am bani.

Am intrat la ora 1, dar ce mai contau 3 ore in plus de asteptat? Am repetat procedura cu intinsul si dezbracatul, mi-a facut faimoasa punctie, iar eu am rezistat fara sa scrasnesc, pentru ca asa cum v-am spus, eu sunt tare puternica si nu ma intimideaza ace bagate fara anestezie in gat sau cand mi se spune „sa nu  te misti, sa nu faci hemoragie interna”. Intra, iese, pune celulele pe o lamela, si eu, intrucat fusesem prevenita ca exista o cutuma pentru care ma pregatisem de dinainte, il intreb ceea ce nu stiam nici cum sa formulez: „si.. spuneti-mi, cum se procedeaza? Cat va datorez? Cand vin rezultatele?…”. Raspunsul lui? Scurt si taios: „Domnisoara, depinde cat de urgent e.”.[pauza de consternare] Cat de urgent e? Cat de urgent era? Cat de urgent era sa stiu daca e malign sau nu? In 5 secunde am strabatut mintal toate buzunarele portofelului meu, am inmultit cu ecuatia urgentei, am adaugat sporul de sanatate si pentru ca citisem ca pretul de la casierie pentru punctie este de 270 lei (bani pe care spitalul nu i-a incasat), mi-a reiesit urgent un rezultat de 100 euro. A fost intr-adevar un calcul matematic bun, pentru ca in 1h30 m-a rechemat la el in cabinet. Si aici incepe o sceneta extrasa din teatrul absurd.

In timp ce se uita spre ecranul calculatorului si tasteaza cu putere pe o tastatura ingalbenita de timp, cu butoane care scot un zgomot de masina de scris, incepe: „In Japonia.. In Japonia, da? In Japonia, medicii pot tine sub observatie acesti noduli”. Pauza. „Dar la noi nu. Doar in Japonia.” Pauza. „Intelegeti ce va zic?” Se intoarce spre mine si se uita pe sub ochelari. Eu zic nu. Intre timp da foaia la print si mi-o inmaneaza, in timp ce ii suna telefonul si raspunde. Eu nu inteleg ce citesc, sunt 5 randuri pe care scrie: nuclear nuclear nuclear inflamator nuclear cuvant neintelegibil si iar nuclear. „Da, draga da.. Aoleu! Ce e la noi in conducere acum, da, draga ca si-a pus-o pe aia de la minister, ce sa iti mai povestesc.. ca asa e la noi in tara. Da, draguta, da”. Eu in continuare citeam „nuclear nuclear nuclear”, si nu intelegeam nimic. Incheie convorbirea si revine: „da, deci, ati face bine sa va scoateti cat mai repede tiroida.” Eu: „Pai, nu inteleg.” „Domnisoara, daca vreti sa intelegeti, daca nu, va priveste”. Eu nu intelegeam de ce sa scot din mine un organ despre care, repet, abia aflasem ca exista, daramite sa mai cred ca e si defect. „Deci, va rog” – arata cu mana spre usa. Ok… „As vrea sa duc lamele si la un alt laborator pentru a 2 opinie, e totusi o…” – moment in care se dezlantuie: „ce? Credeti ca isi pune altcineva parafa pe alt rezultat? Dumneavoastra stiti cine sunt eu? Le luati, dar le luati cu semnatura! Sa va fie bine inteles”. Si asa am iesit plangand, semi-umilita din nou, complet confuza despre nuclearul ala, dar victorioasa ca nu mi-am parasit celulele in vortexul de la piata Aviatorilor in care realitatea are alte reguli.

Pasul 3 – Acceptarea ideii ca nodulul e malign si ca trebuie operat urgent. Sun in stanga si dreapta toti prietenii, care isi suna toti prietenii, care gasesc toti medicii, care sa imi spuna despre cei mai buni chirurgi care fac aceasta operatie la noi. Vorbesc cu 2 dintre ei. Ambii imi spun acelasi lucru: Romania este o tara cu risc crescut de afectiuni ale tiroidei, cel mai probabil din cauza accidentului din 1986 de la Cernobil. Toata fasia Bucuresti – Buzau – Moldova pare sa fie plina de tiroida autoimuna, Hashimoto, noduli maligni. Intrucat populatia merge arareori sa faca preventiv o ecografie, chirurgii ajung sa opereze nu numai 8-900 de pacienti pe an, dar cazurile in sine care ajung la spital sunt adesea in stadiu avansat, cand deja problema este grava, iar interventia presupune riscuri mai mari.

Apoi incep sa invat despre aceste riscuri asociate: aflu ca tiroida este situata foarte aproape de nervul laringeu recurent, iar rezectia ei trebuie sa nu lezeze sub nicio forma acest nerv intrucat este cel care controleaza vorbirea. In strainatate, acest nerv este evidentiat in timpul operatiei printr-un aparat care emite impulsuri electrice. La noi, deoarece acest aparat lipseste, chirurgii lucreaza „pe orb” si nu pot stii daca ating nervul decat dupa operatie, cand pacientul este rugat sa vorbeasca. Daca poate. „Draga mea, eu nu pot sa iti garantez vocea dupa interventie, suntem limitati de… imprejurari. Facem si noi ce putem” – mi-a spus oarecum cerandu-si scuze primul chirurg cu care am discutat.

Prin urmare, in cadrul procedurii efectuate la noi in tara, chirurgul obisnuieste sa lasa un strat mai gros de celule tiroidiene, ca sa nu se apropie prea mult de nerv. Dezavantajul este ca, cu cat raman mai multe celulele tiroidiene, cu atat vor trebui facute mai multe sedinte de iod radioactiv ulterioare, pentru a distruge chimic ceea ce bisturiul nu a taiat mecanic – asta in cazul in care se confirma diagnosticul.

Si ajungem astfel la o alta hiba procedurala despre care am aflat in decursul operatiei. Intrucat diagnosticul de malignitate trebuie confirmat, protocolul medical spune ca mai intai trebuie extrasa jumatatea bolnava din tiroida, suturata incizia, asteptat rezultatul anatomo-patolog timp de 3 sapt, si in cazul in care vine pozitiv, intervenit din nou pentru extragere si jumatatea ramasa. Deci, de parca riscurile impuse nu erau deja indeajuns de mari, statul te cam obliga sa faci interventia asta de 2 ori in decurs de 1 luna. In strainatate, protocolul permite un examen extemporaneu, adica pe masa de operatie anatomo-patologul examineaza jumatatea scoasa si decide pe loc daca nodulul e malign sau nu – daca pastram sau nu si cealalata jumatate. Astfel, se rezolva totul intr-o singura interventie.

Asa ca ma sperii si incep sa caut un chirurg in afara. „Nu se poate, vreau sa imi pastrez vocea”, „Nu se poate, trebuie sa ma misc repede, daca a inceput deja sa se raspandeasca?”, „Nu se poate, nu mi se intampla mie”. Ei bine, ghici ce? Mi se intampla mie… Ca sa ma intelegeti, balanta contului meu de lei era cam de 2000 lei, din care mai aveam de platit si rata la prima casa pana la urmatorul salariu de peste 2 saptamani; iar contul de euro avea -2 euro (da, da, minus – comisioane, dobanzi, sau cine stie ce fac ei acolo). Nu castig nici mult, nici putin; nu am copii, nu am persoane in intretinere, am doar o rata la apartament si imi duc salariul de la o luna la alta. Ideea e ca nu iti pui niciodata bani deoparte pentru cazuri din astea pentru ca: 1. Nu iti ajung sa pui deoparte si 2. Oricum, nu mi se intampla mie.

Deci, desi nu aveam bani, incep si caut. Nu te gandesti cum, te gandesti ca trebuie sa rezolvi. Imi sun iar colegi de liceu, de facultate, vecini, si ei suna mai departe, „hai ca am gasit un chirurg in Israel”, „si eu unu in Anglia”, „si eu unu in Viena”, „si eu tot pe ala din Viena”. Bingo. Am ales Viena pentru simplul motiv ca acel chirurg mi-a fost recomandat din doua surse diferite. I-am scris intr-o vineri, mi-a raspuns in cateva ore, mi-a explicat intr-un mail lung scris pe capitole si cu culori diferite ce problema am si cum se poate rezolva, care sunt optiunile, ce se intampla daca nu fac operatia, m-a intrebat daca pot sa vin in 5 zile si mi-a spus cat costa. Si acum imi amintesc, mi s-au taiat picioarele cand am vazut 15.000 euro. Plus ca mai aveam aia 2 euro datorie la banca.

Cumva, nu stiu cum, sau stiu, dar nu inteleg, de la toti oamenii minunati (a se citi care fac minuni) de la locul meu de munca, de la incredibilii mei prieteni, au pus toti mana de la mana de la mana de zeci de ori, si in 5 zile am avut banii, am virat avansul, am luat biletul de avion si m-am dus inainte increzatoare, fara sa ma indoiesc nicio secunda ca operatia nu va iesi perfect. Si am avut parte de oameni care nu m-au facut sa plang, care mi-au vorbit frumos, care m-au mangaiat cand plangeam de frica, si de o operatie fara nicio complicatie, cu o cicatrice mica si m-am si ales cu o excursie la Viena.

Acum – Pasul 4. Tiroida fusese extrasa complet, pentru diagnosticul se confirmase: nodul malign – carcinom papilar. Mi se intamplase mie. Ba mai mult, incepusera sa fie afectati si ganglionii din jur, boala incepuse sa treaca mai departe in statiile sistemului limfatic si era o problema de timp pana sa isi faca tabara in alta parte a corpului… poate nu mai eram eu sanatoasa, dar cu siguranta, eram extrem de norocoasa pentru ca am descoperit asta la timp. Acum trebuia ca restul celulelor ramase in corp sa dispara printr-un tratament de iod radioactiv. Celulele tiroidiene mananca iod, asa ca urma sa le dam iod otravit. Din acest motiv, cu o luna inainte de tratament, nu am avut voie sa mananc nici un aliment cu iod, cu scopul de o infometa cat mai mult celulele si de a face tratamentul cat mai eficient. In gandul meu, m-am bucurat pentru ca stiam ca tratamentul asta se face si la noi. In practica a fost mai complicat.

Protocolul medical spune ca perioada optima de initiere pentru a interveni cat de rapid posibil inainte de o eventuala raspandire ulterioara a celulelor bolnave este de 4-6 saptamani de la operatie. In Romania, existau anul trecut in total 11 paturi pentru toti pacientii din tara: cateva la Parhon, cateva la Fundeni si cateva la Chiricuta Cluj. Si 3 la prefectura si 2 la primarie.. Prin urmare, dupa interventii si telefoane si alte pile, mi s-a spus ca pot sa ma programeze undeva peste 4 luni. Sau si mai repede, depinde cati bani am. Adica depinde de cati bani dau ca sa ma bag in fata unuia care a dat bani mai putini, peste banii pe care oricum i-am dat amandoi pe fluturasul de salariu luna de luna – eu, timp de 8 ani.

Si ca mai mult… si acum vine una tare: pentru ca iodul asta e scump, poate pacientul nu primeste intotdeauna doza de care are nevoie. Si i se da o supa lunga si mai e rechemat si peste 1 an, si peste 2, si peste 5, asta daca boala nu se raspandeste intre timp si are statul noroc si mai scapa de cate unul dintre noi..

Asa ca iata-ma din nou la Viena peste 4 saptamani, targul de Craciun avea un om in plus care bea vin fiert, dar care se pregatea de internare. 5 zile am hibernat in subsolul spitalului AKH, pentru ca emiteam radiatii. 5 zile mi-au lasat mancarea la usa si imi strigau ceva deloc romantic in limba aceasta a dragostei care este germana. Am iesit si m-am mai izolat cateva zile intr-o camera de hotel. M-am spalat încontinuu, am baut apa încontinuu, ca sa iasa iodul din mine. Dupa tratament, o luna m-am simtit ingrozitor. Nu ma puteam ridica de pe canapea, dormeam încontinuu, eram slabita si nu stiam cand era zi sau noapte.

Acum sunt bine. Ma bucur ca tratamentul meu nu m-a afectat fizic, nu mi-a cazut parul, cicatricea ramasa nu este deloc mare. Acum nu am voie sa raman insarcinata 12 luni, pana la urmatorul control care ar trebui sa imi spuna ca am scapat complet. Prevazatoare fiind pentru acest din urma control, am zis sa merg din timp la Parhon, sa ma programez din ianuarie pentru noiembrie. Dupa ce am ajuns printr-o combinatie de pile si asteptat la coada timp de 3 ore ca sa intru la medicul care se ocupa de tratamentul cu iod, acesta se uita peste dosarul meu si il impinge la loc catre mine: „Asa, si la mine de ce ati venit?”. Mi s-au umezit ochii instant. Nu mai eram la fel de puternica precum inainte. „Ca sa ma programez din timp pentru noiembrie…” „Veniti in august pentru noiembrie, e prea devreme” „Stiti, data trecuta nu a fost timp suficient…” „In august!”. Si uite asa, de fiecare data cand plec de la Parhon, plec plangand.

Sunt bine, sanatoasa, si fara complicatii, acum ca m-am dus in afara. De la Viena pare adesea sa vina salvarea. Am auzit ca si in Turcia au centre bune. Dar de Franta care stiti ceva? De ce este nevoie sa strabatem mii de km pentru a beneficia de tratament si pentru a capata compasiune pentru durerea noastra, cand noi tot ne-am dori atat de tare alinarea cuvintelor mamoase de acasa ale graiului romanesc atunci cand ne e mai greu? Nu am vrut sa plec, dar vedeti si dumneavaostra… nu am avut de ales. Nu ma plang totusi, pentru ca eu am putut pleca. Dar ce facem cu restul dintre noi? Cei care stau in spitale pline de infectii nosocomiale, pentru care nimeni nu isi asuma raspunderea, ba chiar cu care se lauda. „Avem tot ce ne trebuie…”, imi amintesc de la Colectiv si mi se ridica parul pe ceafa. Cum sa lasi oamenii sa moara cu bunastiinta pentru mine este un mister. Cum sa detii mecanismele sa faci o schimbare si sa nu o faci este o enigma. Aceasta detasare de empatie, de responsabilitatea celor carora le este incredintata viata noastra a devenit deja o actiune criminala a celor care sunt ignoranti. Articolul 34 din Constitutie poarta titlul “Dreptul la ocrotirea sănătăţii” si spune ca: (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat si (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Daca mai marii acestei tari au uitat aceste cuvinte, eu zic sa incepem sa le reamintim si apoi, sa ne cerem dreptul la viata.

Agenția Națională de Transplant are un nou director executiv

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a semnat Ordinul de numire al dr. Alexandra Anca Mureșan în funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant.

Se impune restructurarea Agenției Naționale de Transplant, pentru buna funcționare și transparentizare a activității de transplant în România. Numirea de astăzi este un prim pas în acest sens. Am încredere că noul director executiv va reuși să organizeze un sistem care să funcționeze în condiții optime, în beneficiul pacienților a căror viață depinde de efectuarea unui transplant. Mai mult, sperăm că noua lege a transplantului va putea fi gata în cel mai scurt timp pentru consultare. Mi-am propus să continui să fac tot ce-mi stă în putință pentru ca drama tânărului care a pierdut ieri lupta cu viața să nu se mai repete” , a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Printre atribuțiile directorului executiv al ANT, se numără:

– Reprezentarea ANT în relațiile cu organele statului, precum și cu persoane fizice sau juridice din țară și din străinătate,

– Aprobarea regulamentului de ordine interioară și normele privind disciplina tehnologică și administrativă,

– Acreditarea și reacreditarea centrelor de transplant,

– Autorizarea importului și exportului de organe, țesuturi și celule de origine umană destinate transplantării la om, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare,

– Supravegherea sistemului de calitate, securitate sanitară și trasabilitate a organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană destinate transplantării, în conformitate cu directivele și recomandările Uniunii Europene.

Noul director executiv al Agenției Naționale de Transplant, dr. Alexandra Anca Mureșan este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent și-a desfășurat activitatea la Institutul Regional de Gatroenterologie și Hepatologie „prof. dr. Octavian Fodor” din Cluj Napoca. Este un bun cunoscător al proceselor de control al calității și a normelor legislative din domeniul sanitar.

19 medicamente noi intră pe listele acordate compensat și gratuit

Lista medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, se completează cu încă 19 noi denumiri comune internaționale (DCI), potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.

Este vorba despre o Hotărâre prin care modifică și completează HG nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Astfel, pe lista medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc se adaugă 14 DCI-uri, printre care și imunoglobulina umană normală.

Este vorba despre tratarea unor boli grave, precum infecția HIV/SIDA și tratamentul postexpunere, diabetul zaharat, boli neurologice degenerative și inflamator-imune, ca și pentru tratamentul bolnavilor incluși în Programul național de oncologie, în Programul național de diagnostic și tratament pentru boli rare și sepsis sever, Programul de transplant medular și Programul de transplant renal, transplant combinat de rinichi și pancreas.

Pe lista de DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100% se introduc 4 denumiri, pentru colagenoze majore, pentru Boala Gaucher și pentru Psoriazis cronic sever (plăci), iar pe lista cu regim de compensare 50% din prețul de referință se adaugă 1 medicament.

19 mai- Ziua Internațională a Medicului de Familie

Medicul de familie – omul care pe unii dintre noi ne cunoaște încă de când eram copii și care de fiecare dată când ne vede își amintește de noi, chiar dacă poate trec prin fața sa zilnic zeci de pacienți.

Și doamna doctor Liliana Luca și-a amintit de noi când am vizitat-o pentru acest interviu. Doamna Liliana Luca este medic de familie la Reșița, având o vechime de aproape 18 ani în domeniu. Un medic cu pasiune pentru ceea ce face, care iubește să ajute oamenii și care mereu este cu zâmbetul pe buze, lucru care pentru mulți dintre noi vine uneori ca o încurajare și ne ajută să trecem mai ușor de ,,teama de a merge la medic”.

Ne bucurăm că ne-a răspuns la întrebările de mai jos și și îi mulțumim pentru timpul acordat.

1. De cât timp profesați în domeniu?

De când a apărut specialitatea „medicină de familie” în România, adică 1999-2000. Sunt aproximativ 18.

2. De ce tocmai profesia de medic de familie?

De formație sunt pediatru. Când a apărut medicina de familie mi s-a părut că mi se potrivește , și am luat-o cumva de la 0. Era un pionerat, dar m-am adaptat din mers și fiind destul de tânără pe atunci am făcut față la muncă, drumuri, cursuri și examene .

3. Cum ați defini profesia de medic de familie? Ce ar trebui să reprezinte medicul de familie pentru noi, pacienții?

Medicul de familie este cel care nu se gândeste doar la semnele și simptomele unei boli , ci încearcă să le așeze în contextul istoric al pacientului, se gândește la aspectul psihologic și chiar social al acestuia, poate chiar geografic, fără să exagerez. Una face un medic de familie pentru un pacient în București, și alta la satul X aflat la 100 km depărtare de un orășel, și ăla fără spital. Medicul de familie adună datele și medicația date de 5 medici specialiști și o „așează”. Și nu în ultimul rând , medicul de familie cunoaște mai multe generații ale aceleiași familii, de la bunic până la nepot, chiar strănepot .

Pentru pacienți, medicul de familie ar trebui să reprezinte omul „de încredere”. Cel pe care-l poate întreba orice, cel căruia îi poate spune orice. Și că a fumat marijuana, că a avut contact sexual neprotejat, și ca s-a certat cu iubitul , sau că vrea să-și dea copilul la înot. Într-un cuvânt, să facă parte din familie …

4. Care sunt 2-3 cele mai frumoase lucruri pe care vi le aduce această profesie?

Sunt mai mult de 2-3 lucruri. Dar o să încerc să aleg! Medicul de familie este norocos că are aproape întotdeauna feedback. Unui medic de la Urgență rar pacientul vine să-i spună cum ”s-a sfârșit”, dar medicul de familie cunoaște rezultatul muncii sale. Când un copil de câțiva ani fuge spre tine și te îmbrătisează îți trece tot necazul… Odată , o învățătoare le-a dat o compunere unor elevi: să scrie dacă s-ar trezi adulți în dimineața următoare, cine ar vrea să fie. Unul a scris Michael Jackson, altul Madonna, iar o fetiță ”doctorița Luca”!

Eu sunt o persoană credincioasă, dar nu prea bisericoasă, asta e altă discuție. Am mers într-o seară la biserică să vorbesc pentru un parastas. Acolo, unde se aprindeau lumânări pentru vii și morți, era o doamnă, pacientă de-a mea, pentru care nici măcar nu-mi aduceam aminte să fi făcut ceva special. Nu știu de ce, am simțit nevoia să-i spun că nu vin prea des la biserică. A zâmbit și mi-a arătat o foaie, era un pomelnic, iar numele meu era ACOLO… Sunt multe povești frumoase în spatele muncii mele, mai multe decât îmi aduc aminte chiar.

5. Care este partea cea mai grea a profesiei?

Poate credeți că o să incriminez sistemul informatic, lipsa banilor, sau imposibilitatea de a ajuta un pacient care nu-și poate face investigații. NU! Peste astea treci …Treci și peste problemele financiare, și peste răutățile unora- oamenii sunt de multe feluri. Cel mai greu e să pierzi bătălii, să dai vești proaste , și să nu poți să faci nimic pentru un pacient grav.

6. Ce sfat le-ați da celor care își doresc să urmeze această profesie?

Nu cred că sunt mulți cei care doresc să facă medicină de familie, dar pentru cei care vor le dau doar un sfat prietenesc: să-și iubească meseria, să nu o transforme într-o afacere, și să nu devină „scriitori”, adică spun că cel mai simplu e să transcrii rețete și să dai bilete de trimitere…Poate e bine și așa, îți câștigi existența, dar nu te împaci tu cu tine la sfârșitul zilei…

Stiinta in fata MINCIUNII, Acad. Prof. Dumitru Dobrescu adresata domnului senator Adrian Wiener

Stiinta in fata MINCIUNII, Acad. Prof. Dumitru Dobrescu adresata domnului senator Adrian Wiener.

Domnule senator Wiener,

Acest mesaj este un răspuns la demersul dumneavoastră din cadrul Senatului României privind medicamentele homeopate.

Mă numesc Dumitru Dobrescu, sunt doctor în medicină, licențiat în farmacie, profesor universitar de farmacologie, medic homeopat practician din anul 1981, cu peste 20000 de consultații din care peste 80% cu rezultate bune sau foarte bune sau, adesea, neașteptat de bune, unele depășind frecvent rezultatele medicației alopate.

Am fost Directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetării farmaceutice, Președintele Comisiei Medicamentului al Ministerului Sănătății, ctitorul Agenției Naționale a Medicamentului din România. Sunt autorul a două acte normative: “Metodologia introducerii medicamentelor noi în terapeutică” și “Autorizarea și supravegherea medicamentelor pentru asigurarea calității, eficacității și siguranței medicamentelor“. Aceste documente aprobate prin Ordin al Ministrului Sănătății au servit ca bază a activității Comisiei Medicamentului a Ministerului Sănătății timp de peste un sfert de secol. Am fost cofondatorul rețelei naționale de farmacovigilență și redactor-șef al revistei “Farmacovigilența” editată sub egida Ministerului Sănătății.

Sunt autorul a 46 de cărți având ca temă medicamentul. Am fost timp de 30 de ani expert pentru medicamente ale OMS, contribuind la redactarea a numeroase documente în domeniu, inclusiv toate edițiile listei medicamentelor esențiale. Ca expert al OMS și adesea ca reprezentant oficial al Ministerului Sănătății din România am participat activ la numeroase manifestări internaționale privind medicamentul.

Am vârsta de 91 de ani și o activitate în domeniul medicamentului de peste 70 de ani.

Sunt membru corespondent al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Regale de Farmacie din Spania, membru al Academiei Naționale din Franța. Sunt autor de medicamente originale alopate (Distonocalm, Calmogen, Cerviron, Esogast) și homeopate.

Luând la cunoștință inițiativa dumneavoastră mă simt obligat să vă înaintez cele ce urmează:

1. Afirmați că homeopatia „are la bază o filozofie medicală preștiințifică, chiar mistică” …

Afirmația dumneavoastră este greșită. În realitate homeopatia are la bază cunoștințele medicale ale sfârșitului secolului 18. Inevitabil, nivelul cunoștințelor medicale ale epocii erau reduse, o parte din activitatea medicală avea caracter empiric. Această realitate și-a pus amprenta asupra metodei terapeutice descoperită de Hahnemann, metoda reflectând deci o parte din caracterul empiric al medicinei din acea epocă, dar a cuprins din fericire și consecințele faptului că esența homeopatiei se găsește în legile universale ale naturii, care sunt perene, imuabile și implacabile. Consecințele perpetuării acestor legi naturale au determinat succesele și supraviețuirea homeopatiei în cei peste 200 de ani de la descoperirea ei, în ciuda războiului absurd îndreptat împotriva ei încă de la începuturile ei.

Ca specialist în domeniul medicamentului și cunoscător al homeopatiei am supus metoda homeopată unei analize obiective, științifice, și am descoperit atât componentele perene conforme cu legile naturii cât și componentele empirice. Am făcut mai multe descoperiri care permit afirmația că am redescoperit homeopatia aducând-o de la stadiul empiric din secolul XVIII-XIX la stadiul de știință medicală corespunzătoare secolului XXI. Una din descoperiri este cea a medicamentului homeopat ca o condiție sine qua non a existenței metodei homeopate. Prin analogie cu medicamentele alopate, am afirmat necesitatea obiectivă a existenței unei științe medicale a medicamentului homeopat, “ Farmacologia homeopata”, am pus bazele acestei noi științe medicale și am redactat și tipărit prima carte din lume cu acest titlu. Cartea a fost de asemenea tradusă și tipărită în limbile franceză și engleză. Recent am redactat un articol care sper să vă lămurească asupra situației obiective, reale a homeopatiei și să vă determine să renunțați la atitudinea negativă, distructivă față de homeopatie, să adoptați o atitudine pozitivă, constructivă și să vă alăturați luptei mele pentru aducerea homeopatiei în rândul științelor medicale.

Vă rog călduros să luați aminte că homeopatia este una dintre cele mai mari descoperiri, că prin consecințele ei favorabile, inestimabile asupra sănătății oamenilor și animalelor este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria medicinii tuturor timpurilor.

2. Cunosc și apreciez în mod deosebit nivelul științelor medicale din Australia. Nu pot fi de acord cu afirmațiile privind meta-analiza a peste 1800 de studii la care vă referiți. Am citit în viața mea sute de reviste de homeopatie din toată lumea, observând lucrări și comunicări de toate nivelele posibile. Numeroase dintre ele însă îndeplinesc criteriile unor cercetări științifice reale. Aceste constatări personale și o gândire logică elementară mă fac să consider ca afirmații iresponsabile că din 1800 de studii, autorii nu au fost capabili să depisteze măcar câteva zeci sau sute cu valoare științifică reală. Este vorba de un fenomen imposibil de acceptat de o minte normală.

3. Nu pot să accept mențiunea dumneavoastră privind situația din Marea Britanie. Vă atrag atenția că referirea dumneavoatră la raportul Camerei Comunelor conține o minciună dezonorantă. În realitate, raportul la care vă referiti a fost respins, neacceptat de Guvern și Primul Ministru.

Vă fac cunoscut că în anul 1859, la numai 50 de ani de la descoperirea homeopatiei, la Londra a luat ființă primul spital de homeopatie din lume. În acea epocă s-a manifestat o epidemie de holeră în Anglia, bolnavii ocupând toate spitalele existente, inclusiv cel homeopat. La finalul epidemiei au fost înregistrate 16% decese în spitalul de homeopatie și 54% decese în toate celelalte spitale. În Marea Britanie homeopatia s-a bucurat întotdeauna de o bună apreciere. Una din dovezi este faptul că Regina Elisabeta II are încă din tinerețe un medic homeopat personal.

4. Trecând la SUA menționați Agenția de Reglementare a bunurilor de consum. Dacă nu știați, vă fac cunoscut că nicăieri în lume și niciodată medicamentul nu a fost și nu va fi bun de larg consum. De aceea în toate țările există organisme oficiale care reglementează problemele privind calitatea, eficacitatea și siguranța medicamentelor. În fiecare țară și la nivel internațional există organe și organisme abilitate cu supravegherea și organizarea activităților din domeniul medicamentului.

Vă atrag atenția că în SUA domeniul medicamentului este controlat de Food and Drug Administration, agenție care acceptă și reglementează și regimul medicamentelor homeopate.

La nivel european există Agenția Europeană a medicamentelor, având ca obiectiv principal armonizarea în țările membre a legislației privind medicamentele. În Europa și în România sunt valabile hotărârile Agenției Europene a medicamentelor care se referă atât la medicamentele alopate cât și la cele homeopate. Propunerea dumneavoastră privind inscripționarea ambalajelor medicamentelor homeopate este în afara unei decizii a Agenției Europene a medicamentelor. Nu numai atât. Vă atrag atenția că formularea propusă de dumneavoastră cuprinde regretabile și inadmisibile greșeli. “Fără efecte dovedite asupra sănătății“ este o afirmație stupidă, întrucât medicamentele homeopate în realitate nu au și nu au pretins niciodată că au efecte asupra organismului sănătos, ceea ce reprezintă o realitate fericită a naturii. Una din caracteristicile majore ale medicamentului homeopat este manifestarea acțiunilor specifice exclusiv asupra organismelor bolnave cu condiția obligatorie a respectării legii similitudinii. Acest aspect este suficient pentru orice minte sănătoasă că medicamentele homeopate au efecte terapeutice. Toți detractorii homeopatiei, dacă vor să nu fie considerați proști, ca oameni cu mintea întreagă și capabili de gândire logică, trebuie să știe că medicamentele homeopate au efecte terapeutice deosebit de bune la copiii sugari, la care nu poate fi vorba de sugestie și la animale, care nu cer bunăvoința oamenilor pentru a răspunde favorabil efectelor medicamentelor homeopate.

În concluzie homeopatia este o metodă terapeutică descoperită la sfârșitul secolului XVIII și practicată timp de peste 200 de ani, păstrându-și în mare parte nivelul empiric corespunzător epocii inițiale și neevoluând în pas cu științele moderne. Eficacitatea remarcabilă a medicamentelor homeopate i-a asigurat supraviețuirea, justifică și obligă la aducerea homeopatiei la nivelul secolului XXI. Procesul de modernizare și actualizare a început prin descoperirile subsemnatului, și el trebuie să continue până când homeopatia, devenită metodă științifică, va ajunge la același grad de dezvoltare cu alopatia. În stadiul final cele două tipuri de medicamente alopat și homeopat, vor ocupa poziții egale în practica medicală. Acest stadiu final va fi atins mai devreme sau mai târziu în funcție numai de inteligența și înțelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toți medicii din lume și toate autoritățile naționale și internaționale responsabile cu problemele vieții și sănătății umanității. Până atunci, profund convins, bazat pe bogata mea experiență personală, atrag atenția tuturor oamenilor care au urechi de auzit și creier pentru înțelegere, că homeopatia există nu ca un capriciu sau o idee oarecare omenească, ci pentru că are la bază legile naturii, care nu pot fi nici modificate nici desființate de nimeni în această lume. În schimb, continuarea războiului ilogic și absurd împotriva homeopatiei o consider echivalentă cu noțiunea de genocid la adresa fiecărui om și al umanității in general.

Mulțumesc,

Prof. dr. Docent D. Dobrescu

Unde gasesc un medic de familie cand medicul meu nu este disponibil sau noaptea?

Centrele de permanenta raspund nevoilor pacientilor de asistenta medicala primara permanenta.

In Bucuresti functioneaza doua astfel de centre unul in cartierul Aviatiei la 200 m de statia de metrou Aviatorilor in cadrul Clinicii Anima Promenada si unul in cartierul Brancusi in cadrul Centrul Medical Brancusi.

Sapte medici de familie şi asistente medicale vor trata urgenţele medicale medii si usoare in regim de garda de luni până vineri în intervalul orar 15.00 – 08.00, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale 24 din 24 de ore.

Serviciile medicale de urgenţă sunt adesea supraaglomerate cu solicitări care pot fi rezolvate in cadrul centrelor de permanenta.

Se reduce astfel timpul de asteptare al pacientilor pana la rezolvarea unora dintre problemele lor medicale. Urgentele medii si usoare se pot adresa medicilor din centrul de permanenta.

Orice persoana se poate adresa acestui centru de permanenta indiferent daca este inscris sau nu pe lista unui medic de familie si indiferent pe lista carui medic de famile este inscris.

Pacientul nu va fi intrebat si nu va trebui sa dovedeasca calitatea de asigurat. Nu e necesar bilet de trimitere de la medicul de familie, nici cardul de sănătate.

Dacă doriţi informaţii medicale sau nu ştiţi ce trebuie să faceţi în anumite situaţii medicale urgente, vă puteţi prezenta  şi puteţi discuta cu medicii de familie care fac de gardă in cadrul Centrului de Permanenta.

Fiscomed – Fiscalitate corecta in medicina.

Fiscalitate corecta in medicina.

Acest simpozion a debutat acum 2 ani in Timisoara in parteneriat cu UMF Timisoara si ceilalti parteneri care au ramas alaturi de noi pana astazi.

Dupa ce am constatat ca exista comunicare intre participanti si speakeri am zis sa-l mai facem in urmatorul an doar pentru sfera medicala stomatologica si din nou am avut o sala plina, iar rezultatele au inceput sa apara.

In cadrul acestor doua editii s-au discutat probleme care au gasit o rezolvare de la specialistii invitati.

Un alt capitol in cadrul FiscoMed este editia din acest an de la Bucuresti, unde am avut sala plina si in premiera am avut si partea practica care a constat in completarea declaratiei  “212 – Declaratia Unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice” live. Ca si feedback din partea invitatilor putem aminti replica “a fost primul simpozion in care ANAF-ul a fost aproape de oameni”, din aceasta perspectiva putem spune ca suntem foarte bucurosi ca ne-am atins obiectivul.

Noul capitol din cardul FiscoMed realizat de Colegiul Pacientilor va fi despre simpozionul din Cluj. Unde dorim sa avem un eveniment la fel de complex si care sa ramana punct de referinta pentru lumea fiscal cat si cea medicala.

“Ma bucur ca am realizat acest simpozion in Capitala Romanie in Anul Centenarului , ma bucur ca a fost interactiv, iar fiecare invitat a avut posibilitatea sa isi expuna neclaritatiile direct pentru a gasi raspunsul adecvat. Bineinteles ca nu puteam sa realizam acest eveniment fara partenerii nostril” a declarat managerul simpozionului FiscoMed, Rata Ioan Dorin.

„Colegiul Pacientilor sustine dialogul in societatea civila, un dialog real bazat pe respect reciproc intre pacienti, medicii si autoritati obiectivul fiind imbunatatirea permanenta a calitatii si accesului pacientilor la servicii medicale” a declarat dl. Sas Cristian, presedintele Colegiului Pacientilor

Felicitari USR, in cateva zile ati reusit sa scapati de vreo 10.000 de voturi posibile

Pozitia Societatii Romane de homeopatie.

SCRISOARE DESCHISA CATRE USR

HOMEOPATIA PENTRU NESTIUTORI

Homeopatia este veche.

Homeopatia este o modalitate holistica de tratament, bazata pe principiul analogiei, inteleasa ca similitudine, enuntat de catre Pythagoras in secolul VI i.e.n.: “Vei afla, pe cat ii este ingaduit unui muritor, ca natura este in toate punctele asemenea cu sine insasi”, consemnat de discipolii sai in “Hieros Logos”.

Hippocrate in secolul V i.e.n. a aplicat acest principiu in medicina, orientat catre o intelegere holistica a omului bolnav. Considerand unitatea om-mediu esentiala in terapeutica, Hippocrate a stabilit trei orientari fundamentale in arta medicinii:

– legea contrariilor

– legea similitudinii

– natura vindecatoare

Samuel Hahnemann (1755-1843), la sfarsitul secolului 18, a reluat principiul similitudinii, a formulat teoria homeopatiei, principiile ei de baza si tehnica de preparare a medicamentului homeopatic in doze infinitezimale dinamizate.

Dupa terminarea studiilor medicale Hahnemann a fost recomandat baronului von Bruckenthal si astfel ajunge la Hermannstadt, Sibiul de astazi, ca bibliotecar, pentru o perioada de 1 an si 7-8 luni, intre august 1777 si aprilie 1779, cand se intoarce in Germania, sustine examenul de doctor in medicina si incepe sa practice.

Dupa moartea sa in 1843 discipolii sai au creat scolile homeopatice germana, franceza si anglo-saxona.

In Romania au fost homeopati minunati a caror amintire a ramas vie pentru toti cei care i-au cunoscut: Nicolicescu, Barbulescu, Fulga, Bratu, Nicea, Parvulescu, Aurian-Blajeni, Tiberiu Ionescu, Polihroniade si ultimul pe care-l numesc, pentru care nutrim nesfarsita afectiune si consideratie, elev al lui Nicolicescu si profesor al nostru, Profesor Doctor Docent Gheorghe Bungetzianu.

O personalitate cu totul aparte in istoria homeopatiei romanesti, dar si mondiale, a fost Johann Martin Honigberger (1795-1869) – farmacist sas din Brasov, care timp de 50 ani a strabatut drumurile Asiei, Europei si Africii, a avut o viata plina de aventuri si cu multe actiuni de pionerat. Ajuns medic de curte al maharajahului Ranjit Singh (Lahore) a introdus pentru prima data in India tratamentul homeopatic al dr-lui Samuel Hahnemann.

In 1915 se infiinteaza la Sibiu, pe langa Farmacia “La vulturul negru”, o sectie de Farmacie homeopata, astazi muzeu.

In 1947 ia fiinta “SOCIETATEA DE HOMEOPATIE DIN ROMANIA” cu personalitate juridica, initiatorii ei fiind Dr Nicolae Nicolicescu, Dr Tiberiu Ionescu, Dr Constantin Barbulescu, Dr Nicolae Gruia-Ionescu, Dr Corneliu Aurian Blajeni, Dr Gheorghe Bungetzianu, Farm. Victor Iacobi, Farm. Alexandru Pop.

In 1969 Ministrul sanatatii Dr Dan Enachescu oficializeaza practica homeopatica in Romania.

In 1980 Centrul de Perfectionarea medicilor si farmacistilor al Ministerului Sanatatii organizeaza primul Curs de initiere in Homeopatie la Bucuresti, astfel s-au pus bazele invatamantului homeopatiei in tara noastra, care a rezistat cu

cerbicie in vremea comunista, chiar si in timpul urgisit al infierarii meditatiei transcedentale, cand Prof Dr Victor Sahleanu, care participase la o demonstratie a ei, a fost inlaturat de la conducerea Sectiei de Homeopatie din cadrul USSM, preluata in acel an 1984 de catre Dr Doc Gheorghe Bungetzianu.

In 1990 Sectia de Homeopatie redevine SOCIETATEA ROMANA DE HOMEOPATIE (SRH), autonoma.

In 2007 SRH s-a afiliat la ECH (Comisia Europeana de Homeopatie) si invatamantul homeopatic din Romania a primit Acreditare ECH pentru echivalare cu Diploma ECH.

In 2016-2017 SRH a contribuit la Standardul European CEN/TC 450 pentru servicii de sanatate oferite de medici care au calificare suplimentara in Homeopatie.

Au fost scrise și traduse cărți de homeopatie de către membrii SRH si apropiatii lor, printre care volume importante pentru învățământul și practica homeopatică:

 Manual de Homeopatie, autori Dr Gheorghe Bungetzianu și Dr Pavel Chirilă,

 Homeopatia, teorie si practică, autor Dr Corneliu Aurian Blăjeni,

 Tratament Homeopatic, îndreptar de simptome și semne, autori Dr Maria Chirilă și Dr Pavel Chirilă,

 Repertoriul Homeopatic, autor Dr Gheorghe Bungetzianu,

 Materie Medicală Clinică Homeopatică, autori Dr Gheorghe Bungetzianu și Dr Gheorghe Jurj,

 Repertoriul Kent Plus, autor Dr Ioan Teleianu,

 cărțile d-nei dr. Sorina Soescu: Lac-uri, Remedii florale Bach, Remedii homeopatice din păsări și insecte etc.

 traduceri din Margery Blackie: Homeopatia clasică și Pacientul, nu tratamentul (dr. Sorina Soescu), din Roger Morrison: Ghid practic de remedii homeopatice: traducere de dr. Dorin Dragoș si dr. Maria Mălai, din Samuel Hahnemann – Organonul Medicinii: tradus de dr. Ofelia Lugojan, o altă traducere aparținând doctorului Marius Radu.

 Farmacologie Homeopata (ecologica) – autor Dumitru Dobrescu, M.D.. Pharm., Profesor de Farmacie si Homeopatie Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti, membru corespondent al Academiei de Stiinte Medicale

 Revista Română de Homeopatie fondată de dr Gheorghe Bungetzianu și dr Gheorghe Jurj în 1998, regretabil dispărută după decesul doctorului Bungetzianu.

Incepând din anul 1982, anual s-au ținut Simpozioane sau Congrese – in 2017 al XXXII-lea Congres National de Homeopatie SRH “Aniversarea a 70 de ani de la infiintarea SRH. Unitate in diversitate.”

In toti acesti ani am practicat Homeopatia cu abnegatie si am cautat sa ne imbogatim cunostintele din surse consacrate, atat cele homeopatice, cat si medicale alopatice, medicina fiind profesia noastra.

Homeopatia nu anuleaza medicina alopata, Homeopatia este o alta unealta de lucru in aceasta meserie, trebuie sa fii medic dedicat, sa ai cunostinte medicale aduse la zi, altfel nu faci fata consultatiei homeopatice care cere timp si o intelegere totala a persoanei pacientului, pentru a-i putea gasi medicamentul homeopatic potrivit anume lui, care se poate administra singur sau impreuna cu medicatia alopata. Beneficiul este al bolnavului.

Consultatia homeopatica cere cunostinte, rabdare si timp, nu costa mult pe pacient, iar tratamentul homeopatic costa si mai putin (incurca? pe cine?) si cere cunostinte si timp si drag de lucrul pe care il faci.

Nu ne obligam pacientii la acest tratament, nu le anulam medicamente vitale lor.

Pacientii ne cauta si ne recomanda daca se simt multumiti de tratamentul nostru.

Este drept ca medicamentul homeopatic nu poate fi demonstrat cu metodele materiale obisnuite, dar oare chiar trebuie musai aratat pe cantar?

Cercetarile recente il trimit pe terenul nanomedicinii. (incurca si asta?)

Proiectul de lege al USR este o aberatie neasteptata, uimitoare si dezamagitoare pentru noi si pacientii nostri, din partea unei formatiuni politice de la care asteptam cu totul altceva.

Felicitari USR, in cateva zile ati reusit sa scapati de vreo 10.000 de voturi posibile, sigur mai multe in minus in continuare.

Dr Doina Pavlovschi, Presedinte SRH

Medic primar Neurologie cu atestat in Psihiatrie si Homeopatie

Responsabil National pentru studii complementare Homeopatie

Colegiul Pacienţilor Timiş face un apel umanitar!

Colegiul Pacienţilor Timiş face un apel umanitar!

Un tânăr de 18 ani din Reșița, Gafteniuc Sebastian, internat la Casa Austria în urma unui grav accident rutier care a avut loc între Timişoara – Arad; are un rinichi, a rămas şi fără splină, plămânii sunt plini cu cheaguri de sânge, iar mâna stângă trebuie refăcută.

Situaţia financiară a familiei sale este grea şi are nevoie de ajutor pentru copilul care a fost victima acestei tragedii.

“Teribilul accident s-a petrecut pe autostrada Timişoara-Arad, iar şoferul şi alte trei persoane au ajuns la spital. Poliţiştii îi reproşează şoferului că ar fi circulat cu viteza mult prea mare. În maşina cu volan pe dreapta erau 3 băieţi şi două fete cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Se îndreptau spre Arad (…). În spatele maşinii lor erau alţi prieteni care, potrivit poliţiştilor, goneau cu viteză nebună. La un moment dat, automobilul condus de un tânăr de 21 de ani a lovit parapetul care separă cele două sensuri ale autostrăzii, vehiculul a fost proiectat în afara şoselei, iar un băiat care stătea la mijloc, pe bancheta din spate, a murit”, spun reprezentanţii Colegiului Pacienţilor Timiş.

Prietenul şoferului susţine că dintr-o dată a văzut fum din roţile din spate, “a pierdut controlul volanului, a lovit parapetul din stânga, după care a fost proiectat peste balustradă, în aer, s-a dat maşina peste cap”.

La faţa locului au sosit mai multe ambulante, un elicopter SMURD, iar cel de la volan şi un pasager de 18 ani sunt în stare gravă.

Prietenii şoferului povestesc că maşina a fost cumpărată recent din Anglia şi iau în calcul o defecţiune tehnică. “Maşina va fi supusă unei expertize, dar poliţiştii au deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală”.

Colegiul Pacienţilor Timiş întăreşte apelul: ajutaţi un tânăr de 18 ani, pentru viaţă. Cei ce vor să ajute, pot contacta Filiala Timiş a Colegiului Pacienţilor, pe adresa de mail a preşedintelui acestuia, Dorin Raţă, la adresa: dorin.rata@colegiulpacientilor.org

Preluat din: https://www.ziuadevest.ro/un-tanar-de-18-ani-cu-grave-sechele-dupa-un-accident-rutier-este-la-casa-austria-si-are-nevoie-de-ajutor/

STIGMATIZAREA ÎN PSIHIATRIE

Evoluția psihiatriei reflecta evoluția cunoștințelor naturii și cele ale științelor omului, reprezentate în diferite teorii cu valoare științifică și semnificație filosofica.

De-a lungul timpulurilor s-a folosit inițial conceptul de „NEBUNIE „, evoluat către conceptul de „PROCES PSIHOPATOLOGIC ” care reprezinta alterarea activității psihice, având consecințe asupra traiectoriei existențiale.

Conceptul de „NEBUNIE ” -boala mintala, a străbătut o cale prin istorie și anumite culturi, dar această cale nu a fost paralela cu cea a dezvoltării științei medicale.
În contextul social, mai ales cel popular cu tradiții și cel cultivat cu opiniile raționale, exista diverse înțelesuri ale termenului de „NEBUNIE ” cu notele de devianta dezordine, religie, magie etc.
Filozofia se împletește și completează reciproc cu PSIHIATRIA, fenomenul fiind simbolizat prin faptul că o serie de filozofi devin medici.

Din păcate,  niciodată societatea nu a rămas indiferenta, sub aspect negativ, în fața termenului de nebunie, cu interpretări eronate și o serie de temeri cu o STIGMATIZARE  (Etichetare ) și îndepărtare a bolnavilor psihici.
În timp,  s-a stabilit faptul că maladia psihica este o boală! și ca „nebunul ” este un bolnav care trebuie diagnosticat și tratat, păstrându-se totuși referințele socio-culturale.

Fenomenul de STIGMATIZARE  (ETICHETARE ) gravitează și în jurul termenului de „boala mintala „.
Pentru a evita riscul etichetarii,  medicul psihiatru,  psihologul și alți specialiști în maladii mintale nu trebuie sa uite dualitatea lor: cea de terapeut dar și cea de protector al anturajului și societății.

Există o dificultate a definirii maladiilor mintale,  prin schimbarea criteriilor de la o epoca la alta, cu atât mai necesara cu cât structura sociologică a vieții moderne se reflectă în noi probleme de natură psihiatrica.

S-a extins astfel atât importanta cât și implicarea legală prin extinderea competentei tribunalelor,  evitându-se în acest mod erori, abuzuri, tragedii umane care deriva din STIGMATIZARE.
De asemenea,  s-au organizat și comisii de protejare a pacienților,  care supraveghează ca tulburările de  comportament să nu fie etichetate ca boli mintale iar asistenta psihiatrica acordată sa fie apropiată mediului de viață al subiecților.

Exista și multe alte reglementari judiciare care garantează aplicarea profilaxiei privind STIGMATIZAREA.

Sociologic, referindu-ne, există diferite  modele ce definesc un ansamblu social, iar modelul consensual accepta noțiunea de adaptare ca regulă de bază pt o funcționare corecta a societății,  iar intre dizarmoniile adaptării, întâlnim și STIGMATIZAREA  (etichetarea ).

Lumea socială este lumea relationala, interpersonala care se bazează pe valorile dominante și etichetează non-valorile.
STIGMATIZAREA este primară, dar cel mai frecvent secundara și reprezinta un „Carrefour al ideii de discernământ în definirea unui act (și a unui om) ca fiind bun sau rau”….

Medicii, pedagogii, judecătorii, autoritățile au puterea char redutabila de STIGMATIZARE,  iar diagnosticul psihiatric, cel școlar sau sentința judecătorească realizează acest rol și pot sa creeze defapt un non-drept, cei etichetați adoptând comportamente conforme cu stigmatizarea pusă.

Diagnosticul psihiatric reprezinta esența evitării stigmatizarii psihiatrice, iar erorile de diagnostic psihiatric pot deveni un abuz care risca sa fie adoptat de societate sub eticheta de nebunie!
De exemplu,  tulburările de personalitate  (entități psihiatrice) NU trebuie etichetate drept o boala,  ci un mod particular de manifestare a unei persoane. Dacă aplicăm din punct de vedere judiciar diagnosticul psihiatric, experții trebuie să ia în considerare că pot realiza prin stigmatizare un NON-DREPT, pot exclude persoana din zona umana de influenta a unui grup și mai ales pot sa afecteze dramatic soarta unei persoane cu un mod de adaptare nocivă reactiva la etichetare,  favorizând astfel devianta secundara prin crearea unor reguli personale de supraviețuire și a unei culturi deviante de grup, cu un pericol comunitar consecutiv.
Toate ridică, secundar, multiple aspecte deontologice și de bioetica psihiatrica.

Dr Cristina Enescu
Medic specialist psihiatrie