Vino alaturi de noi, suntem peste 3000 de persoane. Doar uniți putem schimba ceva!

Pentru înscrierea în Colegiul Pacienților completeaza si trimite formularul de la linkul de mai jos:

INTRA AICI – PORTAL DE INSCRIERE

Înscrierea în Colegiul Pacienților nu necesită plata unei taxe de înscriere sau contribuții lunare. Pentru a ne susține activitatea colectăm formularul 230 și 200, ne bazăm pe donațiile benevole ale membrilor noștri și pe sponsorizările partenerilor corporate. 

Pentru înscrierea în Colegiul Pacienților completează si trimite formularul de la linkul de mai jos:

Prin trimiterea acestui formular de adeziune certific autenticitatea informațiilor declarate și înscrierea în Asociația Colegiul Pacienților. Împuternicesc asociația să mă reprezinte în negocierile colective cu instituțiile publice și private responsabile de livrarea și reglementarea serviciilor medicale, medicamentelor și a asigurătorilor publici și privați de sănătate.

Asociația Colegiul Pacienților nu foloseste datele personale ale membrilor în scopuri comerciale, de publicitate sau marketing și este înregistrată ca operator de date cu caracter personal conform legislației în vigoare.

Colegiul Pacienților – asociație de pacienți

/* */

//www.googleadservices.com/pagead/conversion.js

39 de gânduri despre &8222;INSCRIE-TE&8221;

  1. SPATARU LUCICA -BRAILA SUNT CU OBEZITATE MORBIDA AM 200 KG. A FACUT DOSAR SORA MEA CU REFERATE DE LA MEDICII CARE AU CONSTATAT DIAGNOSTICELE IN URMA ACESTEI GREUTATI INCLUSIV CU ADEVERINTA DE LA MEDICUL DE FAMILIE CA NU SUNT DEPLASABILA ,COMISIA DE EVALUARE A CERUT SA MA VADA ACOLO LA CENTRUL DE EVALUARE,TREI PERSOANE S-AU CHINUIT SA MA URCE INTR-O MASINA SI M-AU DUS INGRAMADITA CU INIMA LA GURA,FAMILIA SPUNAND CA PLATESTE DEPLASAREA COMISIEI ACESTIA AU INSISTAT SA FIU ADUSA ACOLO,SA MA VADA CA SA IMI DEA PANA LA URMA GR-UL 2 FARA INSOTITOR EU DEPINZAND DE TREI PERSOANE CARE FAC CU RANDUL SA MA INGRIJEASCA.ACTELE AU FOST DEPUSE PE DATA DE 29 /10 2015 SI IN ULTIMA ZI A LUI IANUARIE 2016 AU CHEMAT-O PE SORA MEA SA-I DEA CERTIFICATUL FARA SA-I SPUNA PASUL URMATOR SI PE 29 II 2016 FACAND CONTESTATIE DATORITA INCADRARII NECORESPUNZATOARE A HANDICAPULUI I S-A SPUS DE LA COMISIE CA NU A INREGISTRAT CERTIFICATUL UNDE TREBUIA SI NU VOI PRIMI PENSIA DECAT IN APRILIE DECI 5 LUNI DE BATAIE DE JOC SI UMILINTA D-LOR,ASTA FACE COMISIA DE LA BRAILA PLATITA DIN BANI NOSTRII,BOALA MEA NU ESTE DIN 1 APRILIE,PANA CAND SUPORTAM ACESTE NELEGIUIRI,INTRUNESC CONDITIILE DE HANDICAP CU INSOTITOR SI NU MI-AM DORIT NICIODATA SA DEPIND DE CINEVA MUNCIND 43 ANI LA STAT CU TOATE OBLIGATIILE PLATITE CATRE STAT.DE 2 ANI NU IES DIN CASA SI COMISIA DE LA BRAILA SE JOACA CU NERVII MEI SI ASA INTINSI LA MAXIM DIN CAUZA NEPUTINTEI.VA ROG SA-MI DATI O SOLUTIE DE REZOLVARE A ACESTOR NERESPECTARI A LEGISLATIEI IN VIGOARE

    Apreciază

    1. 1. La fel se intampla si in cazul celor cu Alzheimer( f. batrani) care clar nu se pot deplasa singuri nici macar pana la baie….si altor boli…
      2. cum s-a declansat boala? Ce cauze a avut?
      In cat timp se ajunge de la o greutate normala sau peste medie la obezitate morbida? Exista tratamente/variante?

      Multumesc.

      Apreciază

    2. Aceeasi situatie si in cazul sotului meu.De 50 de ani are probleme cu piciorul stang .A avut un accident la varsta de 11 ani, avea anchiloza genunchi si glezna, piciorul mai scurt cu 5 cm, din tibie si peroneu avea un singur os, reconstruit din bucati, la vremea respectiva. Pe timpul lui Ceausescu era obligat anual sa mearga la comisie pentru a-l scuti de munca in agricultura pe care o prestam toti, sau aproape. De aproximativ 3 ani are piciorul amputat de undeva mai sus de genunchi , Operatia s-a facut la Floreasca, de catre un Profesor doctor .Ei bine, pentru certificatul de handicap , printre altele, a avut nevoie de aprobarea unui ,, medic specialist” , altul decat cel care l-a operat si care i-a semnat biletul de iesire din spital . Nu conta ca a fost operat de un Profesor doctor, ii trebuia semnatura unui medic obisnuit, care sa spuna ,, da, a fost operat” sau ceva in genul. Si nu numai atat, desi nu are nici in clin nici in maneca cu soparlele, e obligat ca in fiecare an sa faca demersurile pentru obtinerea certficatului de handicap, de parca in locul membrelor amputate cresc altele in fiecare an. Mi se pare o mare umilinta si o mare nedreptate! Vreau sa fac parte din aceasta asociatie !

      Apreciază

    1. Buna ziua si va multumim pentru opinie.

      Orngaizatia noastra isi propune un grad inalt de integritate si trasparenta motiv pentru care nu putem valida inscrieriea unei persoane daca nu avem toate elementele de identificare specifice. Va asiguram ca gestionam acest proces cu profesionalism si buna credinta, ca dovada cei peste 4000 de membri care ne-au creditat cu increderea lor in ultimul an.

      Apreciază

  2. Buna ziua,
    As dori sa ma ajutati. In momentul de fata fratele meu ( membru) este internat la spitalul judetean din Arad. Aici ma lovesc de sistemul medical care este mai bolnav de cat fratele meu. Pur si simplu nu vrea sa il trateze nici un medic. Fiecare sectie spune ca nu e de competenta ei si il trimite de la una la alta. Medicii din sectii se cearta intre ei fiecare pasandu-l celuilalt. Totusi el a fost internat acum o saptamana in coma, fiind bolnav de parkinson, iar acum si-a revenit putin dar este departe de a putea fi tratat acasa (din punctul meu de vedere). Fiecare medic cu care vorbesc imi spune acelasi lucru si anume ca nu se pune in discutie externarea dar nu este de competenta sectiei sale. Totusi cine sa il trateze atunci? Ce pot sa fac? Cui sa ma adresez?
    Multumesc

    Apreciază

  3. Buna ziua, as dori sa ma implic din multe puncte de vedere dar, dat fiind faptul ca ni se pun la dispozitie fel de fel de chestii, anunturi etc. in reteaua on-line care ne cer date personale fara ca noi sa avem siguranta ca este vorba de ceva real, credibil si sigur, suntem rezervati in ceea ce priveste datele cu caracter personal. Gasiti o modalitate care sa ma convinga de corectitudinea dumneavoastra si ma ofer voluntar si cum vreti sa contribui cu tot ce imi sta in putinta, va multumesc.

    Apreciază

  4. Buna ziua pe data de 03 11 2016 la ora 19 30 mam prezentat la ambulatoriul spitalului din Odorheiu Secuiesc unde desi am explicat unei asistente ca am o sangerare acuta vaginala am fost lasat sa astept pina la ora 20 06 cind mi sa cerut buletinul mai mentionez ca in afara de mine mai era numai o singura pacienta apoi am fost trimisa intrun cabinet unde mi au presat burta fapt dupa care am fost nevoiata sa intru la toaleta la ora 20 10 am fost trimisa la cabinetul ginecologic din incinta ambulatoriei unde din noua am asteptat 5 minute sa apara doctorul Kovacs Csaba care ma rugat sa ma dezbrac si sa ma asez pe masa de consultatii dupa ce mi a presat burta marugat sa ma imbrac si sa ma asez pe un alt pat ca sa ma examineze cu aparatul ecograf dupa ce ma rugat sami iau jaceta fara sami explica ce a constatat la ora 20 25 ma trimis inapoi la ambulatoriu unde din nou am fost rugat sa intru intro sala de examen unde am fost rugata sa ma scimb intrun halat dupa ce m am scimbat mi sa recoltat sange si am fost lasata singura citeva minute la ora 20 30 l-am sunat sotul sa vina dupa mine fiindca simteam ca nu ma iau in considerare si ca sangerarea s-a normalizat la ora 20 32 au venit doua asistente si mi-au zis ca trebuie sa ma transporta la sectia de obsterica ginecologie asta fiind pe etajul 3 am ajuns la ora 20 34 unde din nou am fost rugata sa ma scimb dupa ce am ramas cu asistenta de aici acesta mia zis ca trebuie sa mi-se faca un chiuretaj si ca acesta ma costa 250 de lei i-am raspuns ca nam atiti la mine si ca trebuie sa-mi aduca sotul apoi a sosit doctorul numit Kovacs Csaba care ma rugat sa ma asez pe masa de consultari ginecologic la ora 20 37 m-a sunat sotul si i-am zis sami aduca bani intre timp doctorul ma examinat din nou si fara sam-i spuna ceva a si parasit incaperea adica cind ma sunat din nou sotul la ora 20 39 doctorul deja plecase spunand catre asistenta sa-ma duca in sala la ora 20 47a aiuns sotul si fiindca deja a luat legatura cu un alt ginecolog am parasit spitalul pe propria raspundere a doua zi am aflat cu stupoare ca mi-sa facut chiuteraj vas ruga frumos sami spuneti unde pot sa fac denunt impotriva doctorului ginecolog fiindca acesta nu m-ia spus ca trebuie sam-i sefaca chiuteraj mai mult nu m-ia explicat nimic si nu pot sa cred ca 3 minute cit am fost imperuna intro incapere a efectuat un chiuteraj si as dorii sa denunt si ambulatoriul spitalului municipal Odorheiu Secuiesc fiindca am fost lasata sa astept 36 de minute pierzand atita sange in cit hemaglobina m-ia cazut la 4,8 cu stima

    Apreciază

  5. Buna ziua.Vreau sa va intreb despre drepturile persoanei cu handicap grav(este vorba de dializa de 3 ori pe saptamina)La Primarie ne-au spus ca se plateste impozit pe teren arabil si pe o cladire .In curte se afla doua cladiri la acelasi rol .Puteti sa n-e ajutati in aceasta situatie,ce trbuie sa facem.Multumim pentru intelegere.

    Apreciază

    1. Vizarea concediului medical nu este o obligatie legala este o cerinta a angajatorului care vrea sa se asigure ca documentul este completat corect si ca nu este victima unei fraude avand in vedere ca el plateste primele 5 zile de concediu medical

      Apreciază

  6. Buna ziua !Am copilul bolnav de leucemie a fost diagnosticat 01.10.2011 am facut chimio un an si sase luni zi de zi la Fundeni dupa care doi ani citostatice luna de luna mergeam la Bucuresti ,in al patrulea an mergeam la trei luni ptr. analize incepad cu anul trecut mergem la analize din 6 in 6 luni la analize mentionez ca nu am facut trasplant si nu dorim sa facem ptr. ca nu sunt sanse de reusita decat la gemeni .Va rog sa_mi transmiteti daca se poate la ce grad de handicap ne incadram daca nu mai facem tratament, prt ca cei de la Constanta din comisie nu vor sa ne mai dea gradul 1(grav) si sa ne incadreze la gradul II de handicap Leucemia nu este vindecabila in nici o tara din lume este un tratament care lungeste durata de viata a pacientului dar recaderea apare diferit in functie de pacient 3,5,8ani.Cui ma pot adresa?

    Apreciază

  7. Asociatia dumneavoastra ar trebui sa se ocupe in primul rand de educatia pacientilor ! Este inadmisibil sa incurajam pe toate caile lipsa de responsabilitate pentru propria sanatate ca apoi sa promovam agresivitatea si lipsa de respect a pacientilor impotriva medicilor si asa din ce in ce mai putini. Nu va mai mirati ca pleaca medicii din tara ! La modul la care sunt agresati si umiliti zi de zi nu este de mirare! Problema cea mai mare nu o reprezinta banii ci lipsa de respect ! Terminati aceste campanii de promovare a gratuitatilor si pomenilor care nu fac decat sa incurajeze risipa banului public ! Suntem o tara in care unii suntem obligati sa platim asigurare de sanatate din orice venit suplimentar , iar majoritatea sunt considerati „necajitii” care sunt scutiti de plata dar au numai drepturi , motiv pentru care solicita la modul abuziv si cu sprijinul medicilor de familie (care le dau bilete de trimitere fara numar doar ca sa ramana pe lista lor) servicii medicale gratuite de care nici macar nu au nevoie. Pentru persoanele fara ocupatie, asigurate in sistem fara plata contributiei la sanatate, mersul la medic fara a fi bolnav a devenit un sport national ! Ar fi in stare , daca tot e gratuitate sa umble zilnic din usa in usa pe la toate
    specialitatile ! Fereasca DUMNEZEU sa fii insa bolnav cu adevarat tu cel care muncesti si iti platesti asigurarea, deoarece pentru tine nu sunt niciodata” fonduri” . Nici macar nu ai dreptul atunci cand esti la capatul puterilor, sa te odihnesti pe banii tai , fara sa ceri nimic de la nimeni, pentru ca esti apostrofat si amenintat din toate partile , si facut de ocara pentru ca nu stai drept la datorie ! Suntem tara in care unii au doar drepturi si altii doar obligatii, iar in sistemul sanitar se intamla acest lucru mai mult decat oriunde ! Asa ca , in loc sa ne organizam in tot felul de fundatii si de asociatii care spala creierele multimii, mai bine am pune mana cu totii sa muncim si sa aducem o contributie minima ca lucrurile sa mearga mai bine !

    Apreciază

  8. Sunt intru totul de acord cu afirmatiile doamnei Olaru Monica Cristina.Nu stiti ce volum mare de munca este in spitale Romanesti ,si ce raspundere pentru medicii care lucreaza in spitale insuficient dotate,si cu personal insuficient.Medicii de-a lungul vremii si vremurilor si-au facut datoria neconditionat,din devotament si daruire ,stind la capataiul bolnavilor zile si mii de nopti de garda ,cu salarii de mizerie,pierzand sanatatea proprie,ajungind la capatul carierei cu o pensie „onorabila”de1700 sau 1800 lei Si acum vine intrebarea :a meritat sacrificiul?
    Aciasta intrebare si-o pun si asistentele.,si personalul de ingrijire.

    Apreciază

  9. buna seara am 39 de ani am 3 copii .dupa nasterea celui de al treilea copil am luat foarte mult in greutate am incercat fel si fel de diete dar nu am reusit sa scad asa cum imi doream si nu cred ca voi reusi niciodata o spun cu parere de rau pt ca miam pierdut toata speranta am cautat sa fac o operatie de micsorarea stomacului dar costul ie prea mare si numi permit.chiar nu stiu ce alceva pot face casnicia mea nu mai ieste cum ierea nustiu daca ma poate ajuta cineva .multumesc

    Apreciază

  10. Sunt pensionar cu gradul II de Handicap (Accentuat).As dori sa stiu daca se lucreaza la Legea privind majorarile indemnizatiilor pentru persoanele cu handicap,majorari aflate in lucru de catre Ministerul Muncii in colaborare cu A.N.P.D. Totodata as doti sa stiu care este orizontul de asteptare pentru aparitia Legii,deoareceam vazut postat si pe Internet anuntul. Va multumesc pentru intelegere si rabdare,si astept raspuns cat se poate de urgent. Cu deosebit respect si recunostinta, pensionar COSMA LUCIAN

    Apreciază

  11. BUNA ZIUA , AM FOST OPERAT IN BUCURESTI PTR DEZLIPIRE DE RETINA IN SEPTEMBRIE 2015, LA OCHIUL STANG , DATORITA FAPTULUI CA IN URMA INTERVENTIEI SA PRODUS KERATOPATIE BULOASA INCA AM SILICONUL IN OCHI , LA UN CONTROL IN PETROSANI AM FOST INFORMAT CA SA EXTINS SILICONUL IN CAMERA ANTERIORA . DEASEMENI LA ECOGRAF SA VAZUT CA RETINA NU ESTE ATASATA IN TOTALITATE .ESTE POSIBILA O NTERVENTIE PTR SCOATEREA SILICONULI SI EVENTUALA REZOLVARII DECOLARE RETINIANA ? DACA ESTE POSIBIL UN PRET ESTIMATIV SAU DACA SE LUCREAZA SI PRIN CASA DE SANATATE .ESTE NECESAR SI TRANSPLANT DE CORNEE.. MULTUMESC . glumetu_gluma@yahoo.com

    Apreciază

  12. Acest „COLEGIU”este uimitor. Initiatorul , trebuie sa-l transforme in SINDICAT cu membri cotizanti si sponsorizari. Sa-l faca cunoscut prin toate mijloacele mas-media , sa creasca rapid numarul membrilor , sa devina o forta capabila sa reduca suferinta MEDICILOR , spitalelor , dar mai ales a napastuitilor soartei , incluiv prin asistenta juridica gratuita , pe intreg teritoriul national dar si pentru ROMANII de pretutindeni. In doua-trei cicluri guvernamentale(8-12 ani), putem bate Franta la sanatate. Eu nu voi apuca , dar si mort o sa ma bucur.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s