Sfânta mediocritate conduce astăzi spitalele din București.

Sfânta mediocritate conduce astăzi spitalele din București.

Asta este concluzia la care am ajuns după ce am participat la 7 susțineri publice de proiecte de management în cadrul concursurilor ce au avut loc în decembrie și ianuarie pentru conducerile spitalelor din București spune Ana Ciceala, Consilier General in Consiliul General al Municipiului Bucuresti din partea USR – pe pagina ei de Facebook.

In aceasi postare Dna. Ciceala spune: “Peste tot aceeași teamă de transparență, aceeași teamă de concurență și aceeași atmosferă de complicitate vinovată și irascibilă. Nu voi detalia ce s-a întâmplat la fiecare spital ci voi relata doar ultima experiență, cea de la Spitalul Obregia, perntru că oricum totul s-a desfășurat după același tipar și la restul unităților.

În primul rând, încă de la sosire am fost legitimată de doi agenți de pază care mi-au solicitat să predau laptopul și telefonul sub pretextul că accesul la ședința publică nu este permis cu astfel de dispozitive.

Evident, le-am răspuns politicos că așa ceva nu se va întâmpla, că pretextul lor nu are suport legal și i-am invitat să caute unde anume scrie în regulamentul concursului că nu am voie să intru cu telefon și laptop. După 10 minute de studiu, agenții s-au dat bătuți.

În sală, doamna Florica Apostol, președintele comisiei de concurs, mi-a strigat panicată că nu am voie să filmez. Evident, nici ea nu a putut să-mi indice vreo bază legală pentru o astfel de interdicție. Nu am insistat cu filmatul pentru că riscam să fiu dată afară din sală, așa cum s-a întâmplat la Sfânta Maria, unde nu am mai putut participa la prezentarea proiectului de management nici cu telefon și nici fără.

Personajul principal în concurs: Adrian Țîbîrnă, genul de client politic și directoraș de casă al familiei Firea – Pandele. Domnul Țîbîrnă vine de la Direcția de Protecție Socială din Primăria Voluntari, această veritabilă pepinieră de cadre a mandatului Firea. Domnul Țîbîrnă a candidat de unul singur, din poziția de manager interimar, pe un model deja patentat și la restul spitalelor. Fusese numit de Gabriela Firea după ce fostul manager Monica Boer s-a încurcat în niște achiziții anchetate acum de DNA.

Pentru ca domnul Țîbîrnă să candideze de unul singur, a fost eliminat – unii spun în mod ilegal – un alt candidat, doamna Doina Tilea. Am aflat despre acest lucru cu câteva înainte de concurs, la fel cum am aflat că proiectul domnului Țîbîrnă ar fi un plagiat ordinar și că sub conducerea sa interimară lipsesc autorizații de funcționare, lipsește curățenia (așa cum m-am convins și eu însămi), nu sunt consolidate anumite secții, iar execuția bugetară este praf. Spre analiză, proiectul de management al lui Tîbîrnă https://tinyurl.com/y7cggwgk și cel de unde se pare că s-a inspirat, proiectul predecesoarei lui, Monica Boer: https://tinyurl.com/y7ks73e8.

Cam tot ce mi se spusese și tot ce bănuiam înainte de concurs s-a confirmat. Domnul Țîbîrnă a fost jalnic la toate capitolele și nu era nevoie să fii un specialist să-ți dai seama. A fost cea mai slabă prezentare de proiect din toate concursurile la care am participat. Nici întrebările Comisiei, ce păreau a fi aranjate și regizate în prealabil, nu au spălat imaginea candidatului unic.

În ciuda eforturilor sale, Adrian Țîbîrnă a câștigat totuși concursul, cu un punctaj de 9,92 din 10. Este manager confirmat pe post la Spitalul Obregia până în 2021, unitate cu un buget de aproape 30 de milioane de euro pe an. Cu gândul la asta, îmi vine și mie să spun ”Doamne-ajută!” pentru că nu cred că aș putea să-mi mai fac prea multe speranțe cu privire la competențele manageriale ale acestui domn.

În fine, pentru că îmi place să fiu schimbarea pe care o vreau în jurul meu, am făcut și eu câțiva pași mici pentru omenire, dar sper cu rezultat pentru sistemul medical. Am depus sesizări cu privire la suspiciunea de plagiat, eliminarea Doinei Tilea din concurs, sesizări cu privire la nereguli relatate de angajații spitalului, sesizări cu privire la interzicerea filmării de către președintele Comisiei de concurs. Aceste sesizări fost transmise către:

1. Corpul de Control al Ministerului Sănătății

2. Administrația Spitalelor București

3. Corpul de Control al Primarului Municipiului București

4. Comisia de Disciplină a Spitalului Obregia

Vă voi ține la curent cu răspunsul la aceste sesizări și, evident, cu performanțele manageriale ale domnului Țîbîrnă. Până atunci vă las să vă delectați cu suspiciunile de plagiat ce planează asupra proiectului prezentat de managerul de la Obregia.

Nu țineți această relatare doar pentru voi. Dați mai departe ca tot mai mulți bucureșteni să înțeleagă de ce spitalele din Capitală sunt în starea jalnică pe care o știm cu toții.”

Judecător din România: „Dacă avem bolnavi care stau in spitale cu igrasie, plosnite și în camere cu mai puțin de 6 mp suprafața, le dam și lor drumul?! Ca să nu se simtă discriminați in raport de deținuții de care ne pasă atât de mult”.

Judecător din România: „Dacă avem bolnavi care stau in spitale cu igrasie, plosnite și în camere cu mai puțin de 6 mp suprafața, le dam și lor drumul?! Ca să nu se simtă discriminați in raport de deținuții de care ne pasă atât de mult”.

Guvernul PSD a dat o lege prin care, deja, 500 de pușcăriași au fost eliberați, alți 3,000 așteptând decizia în următoarele zile. Aceștia vor primi și despăgubiri din partea cetățenilor români. Nu același lucru se va întâmpla cu bolnavii ținuți în condiții mizere sau bătrânii ținuți în azile distruse.

Pe Facebook, jurnalistul Mircea Marian a scris: „529 de deţinuţi au ieşit deja şi 3349 “au dobândit vocaţie pentru liberare condiţionată” – Tudorel Toader. Ok, e momentul să schimbăm încheietoarea la casă. Nota de plată i-o trimit lui Dragnea.  Ţara infractorilor. For real”.

Ministrul Justiției a spus că fiecare pușcăriaș eliberat va primi despăgubiri din partea cetățenilor români. El a dat exemplul Ungariei și Italiei, care au stabilit despăgubiri de 5, respectiv, 8 euro pe zi pentru detenție necorespunzătoare, precizând că “probabil tot în zona aceasta vom fi și noi”, informează Agerpres.

Probabil tot în zona aceasta vom fi și noi, evident în zona pe care o va decide Guvernul ca proiect de lege, Parlamentul ca decident. Există o decizie a CE care spune că statul nu se poate prevala de lipsa fondurilor pentru a justifica neplata obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, statul trebuie să-și îndeplinească această obligație. Dacă suma totală va fi prea mare, statul are posibilitatea să eșaloneze plata despăgubirilor”, a spus Toader.

Si bietii pacienti care stau in conditii mizere cui sa se adreseze? Ei cum sunt despagubiti? Si nici macar nu sunt infractori. Nu au facut nimanui rau, ci au avut nenorocul sa se imbolnaveasca!

Haideti sa luam atitudine. Sa fim cati mai multi sa putem aduce o schimbare!

Inscrieti-va gratuit la:

Inscriere

Sau implica-te ca voluntar :

Voluntariat

asociatie de pacienti, colegiul pacientilor, protectia pacientilor, sanatate

In spitale ati fost sa vedeți cum își ispăsesc pedepsele niște oameni care nu au tâlhărit, furat, violat sau ucis pe nimeni?

In spitale ati fost sa vedeți cum își ispăsesc pedepsele niște oameni care nu au tâlhărit, furat, violat sau ucis pe nimeni?

Săracii” deținuți au parte de niște condiții groaznice în închisori! Dar în spitale ati fost sa vedeți cum își ispăsesc pedepsele niște oameni care nu au tâlhărit, furat, violat sau ucis pe nimeni?

Daca nu va implicati nu va asteptati sa se schimbe mare lucru, fara o presiune coerenta, constructiva si constanta un minister al sanatatii cu un ministru cu speranta de viata mai mica de 1 an in medie nu va putea face mare branza.

Daca crezi ca salariul tau de corporatist de cate-va, una – dou mii de euro te va duce departe in cazul unei boli grave iti sugeram sa te documentezi si o sa ai o surpriza cand vei afla ca va nasol de tine.

Implica-te 2-4 ore pe luna in proiectele noastre, avem nevoie de programatori, economisti, auditori, controleri, manageri, mrketing, PR, logistica.

Lasa un mesaj aici sa vedem ce putem face impreuna

 

Pacienții spun adevărul despre sistemul medical la Bucuresti FM 98,3

Am obținut recepții moderne și servicii civilizate in spitalele publice din București

 

București, 3 Iulie 2017
Asociația Colegiul Pacientilor

Am obținut recepții moderne și servicii civilizate in spitalele publice din București

Proiectul de îmbunătățire a signalisticii și serviciilor de recepție în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale ce a rezultat in urma colaborării Colegiului Pacienților cu echipa de consilieri USR a fost adoptat, vineri, în ședința Consiliului General al Municipiului București.

Echipe mixte Colegiul Pacientilor și consilierii USR au vizitat in urmă cu aproape un an toate spitalele din subordinea ASSMB pentru a arăta și identifica deficiențele majore de comunicare și gestionare a pacienților din spitalele publice bucureștene.
Primul lucru care il observă orice pacient care intră azi intr-un spital public este haosul care domneste incepand de la intrare, lipsa unui număr de telefon la care să poți primi informații utile, absența unei recepții și a unei semnalizări corespunzătoare face vizita la spital o adevarată aventură.
In urma aprobarii acestui proiect ne așteptăm ca in urmatoarele luni să vedem cum pacienții vor avea acces facil la informații și vor fi primiți și îndrumați ușor spre secțiile la care au nevoie să ajungă.
„Ne bucura mult sa vedem clasa politică reusind, de această dată să treacă peste rivalitati, proiectul fiind votat și de majoritatea PSD-ALDE, astfel bucureștenii vor avea in sfarșit parte de un tratament civilizat cand nevoia ii aduce la spital” a declarat Sas Cristian, președintele Colegiului Pacienților
Proiectul de îmbunătățire a signalisticii și serviciilor de recepție în spitalele din subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, depus încă din data de 20.10.2016, are ca scop îmbunătățirea experienței pacienților și eficientizarea activității spitalelor. Proiectul impune spitalelor obligația de a asigura panouri informative și personal calificat, altul decât cel de la firmele de protecție și pază, care să îndrume pacienșii și vizitatorii.
”Se impune să acționăm pentru ca pacienții să fie tratați cu respect și profesionalism încă din momentul în care pășesc pragul spitalului”, a explicat inițiatoarea proiectului Cristina Prună, fost consilier general, actual deputat de București.
“Auditare finaciară si operatională a spitalelor publice de către auditori independenti” si “Elaborarea unei strategii și a unui plan de dezvoltare multi-anual pentru spitalele Bucureștene” sunt alte două proiecte propuse de noi care nu au fost incă acceptate de majoritatea politică a declarat Angela Pernes, directorul executiv al asociatiei.

Despre COLEGIUL PACIENTILOR

COLEGIUL PACIENTILOR este o asociație de pacienti cu peste 5000 membri, fondată in 2015 care și-a propus să identifice și să monitorizeze rezolvarea de catre instituțiile abilitate a problemelor cu care se confruntă cetațenii in accesarea serviciilor medicale și a beneficiilor legate de sanătate. Contribuim activ cu propuneri și soluții alternative la politicile de sanătate publică. Puteti afla mai multe despre noi pe situl: www.colegiulpacientilor.org sau www.facebook.com/colegiulpacientilor

 

Remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut până la 90%

Remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut până la 90%

Ministerul Sanatatii a anuntat ca de la 1 octombrie, remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut până la 90%, după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență 20/2016.
Plata gărzilor suplimentare pentru medici se face acum prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august 2016, iar plata majorată pentru aceste gărzi va fi primită începând cu data de 15 noiembrie.
IMPORTANT: Fondurile pentru plata gărzilor vor fi puse la dispoziţia spitalelor în mod distinct de către Casele judeţene de asigurări de sănătate şi a Municipiului Bucureşti, conform Ordonanţei de Urgenţă 43/2016.

Colegiul Pacientilor, asociatie de pacienti, protectia pacientilor, drepturile pacientilor.

Spitale noi prin parteneriate public-privat.

Dacian Cioloș a declarat, luni, la Cluj, că medicina din România are o problemă sistemică și că aceasta trebuie abordată frontal prin construcția de spitale noi, inclusiv prin parteneriate de tipul public-privat.

„Dincolo de resursele umane, am identificat și suntem conștienți de faptul că avem o problemă de infrastructură în sistemul de sănătate, care, la fel, trebuie abordată frontal. Chiar și problema infecțiilor nosocomiale, dincolo de chestiuni legate de regulamente, de proceduri, de practici în spitale și în unitățile de sănătate publică, trebuie să recunoaștem că avem în primul rând o problemă sistemică, o problemă de infrastructură, care, dacă nu e abordată frontal, nu vom putea rezolva nici această problemă și nici alte probleme cu care ne confruntăm. Avem nevoie nu doar de a moderniza anumite spitale, ci și de a reconstrui anumite spitale, lucru care nu s-a mai întâmplat de decenii în România. Am încercat să peticim ceea ce aveam cu resursele limitate, fără o abordare strategică”, a spus premierul.

Potrivit lui Dacian Cioloș în sistemul medical e nevoie de investiții și alocări multianuale, precum și de atragerea investițiilor private.

„Ne propunem să venim cu o abordare strategică, cu o strategie și cu criterii de alocare a investițiilor și cu o abordare multianuală a acestor investiții.

Intenționăm să folosim cu succes de data asta, pentru prima dată, sistemul de finanțare public-privat, pentru a veni cu investiții noi în spitale.

Sperăm ca prin acest sistem să reușim în anii care vin să stimulăm cât mai multe construcții noi de spitale, nu numai în orașele mari, ci și în orașele mai mici”, a declaratbpremierul.

El a subliniat faptul că parteneriatele de tipul public-privat nu înseamnă privatizarea sistemului medical, ci găsirea de soluții financiare strict pentru construcția și administrarea clădirilor.

Dacian Cioloș a mai amintit, printre altele, de construcția a trei spitale regionale de urgență, din fonduri europene, iar din resurse proprii, de construcția unui prim spital regional de copii, la București, prin extinderea actualului spital Marie Curie.

Premierul a fost prezent, luni, la deschiderea noului an universitar, la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.

Colegul Pacientilor saluta aceasta abordare si spera ca ea sa nu fie abandonata dupa alegeri de guvernarea ce va urma.

Consideram esentiala si urgenta reloarea investitiilor statului in infrastructura medicala strategica dupa peste 25 ani de pauza sustine dl. Sas Cristian, presedintele Colegiului Pacientilor.