Procurorii DNA au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune faţă de medicul Irinel Popescu, la data faptelor preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, faptele pentru care este cercetat medicul au fost comise între anii 2007 şi 2009.

„Inculpatul Irinel Popescu, în calitate de preşedinte al CNAS, a solicitat reprezentanţilor a două firme de software să încheie contracte de asistenţă juridică şi de prestări servicii cu două firme, în valoare totală de 170.000 euro. Foloasele menţionate mai sus au fost solicitate de inculpat pentru încheierea a două acte adiţionale la un contract încheiat între CNAS şi una dintre firmele de software”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Irinel Popescu a depus la o unitate bancară cauţiunea în valoare de 150.000 de euro, consemnată pe numele său la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

Procurorii anticorupţie precizează că au dispus această măsură preventivă în contextul în care, în timpul cercetărilor, inculpatul a avut un comportament prin care a urmărit periclitarea bunei desfăşurări a investigaţiilor penale, precum şi diminuarea masei bunurilor asupra cărora organul de urmărire penală putea institui sechestru asigurator.

Sursa: AGERPRES