Despre mediere, profesia de mediator și organizarea acesteia în România

               În vederea organizării activităţii de mediere s-a  înfiinţat Consiliul de Mediere, organism autonom cu personalitate juridică, de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti. Consiliul de Mediere se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, republicată, precum şi ale regulamentului său de organizare şi funcţionare.

În teritoriu, Consiliul de Mediere este reprezentat de Corpurile Profesionale ale Mediatorilor din județele României.

Profesia de mediator este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei, în limitele competenţelor prevăzute de Legea 192/2006 precum şi in baza Statutului Profesiei de Mediator. Totalitatea mediatorilor autorizaţi din România formează Corpul Profesional al Mediatorilor din România (C.P.M.R). Corpul Profesional al Mediatorilor Autorizați din Judeţ (C.P.M.J.) este constituit din toţi mediatorii care au sediul profesional principal înregistrat în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti. Sediul C.P.M.J este în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti. C.P.M.J din fiecare județ, respectiv din municipiul București, se individualizează prin denumirea “Corpul Profesional al Mediatorilor Autorizați din Judeţ”, la care se adaugă numele judeţului din care face parte, respectiv „Corpul Profesional al municipiului Bucureşti”. C.P.M.J. nu deține personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu. Organele de conducere ale C.P.M.J. sunt preşedintele şi doi vicepreședinți, care îşi desfăsoară activitatea în baza unui contract de mandat încheiat cu Consiliul de Mediere.

Ce este MEDIEREA?

Conform dispozițiilor Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, MEDIEREA reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

Medierea reprezintă o activitate de interes public. Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul.

– AVANTAJELE MEDIERII:

  1. a) confidenţialitatea procedurii;
  2. b) celeritatea rezolvării conflictelor;
  3. c) flexibilitatea procedurii;
  4. d) soluții de tip WIN-WIN (toate părțile câștigă);
  5. e) costul redus al procedurii, etc.

– UTILITATEA MEDIERII:

MEDIEREA poate fi utilizată în numeroase cazuri, dintre care, cu titlu de exemplu, enumerăm următoarele domenii:

Drept civil: grănițuiri, revendicări, pretenții, evacuări, obligații de a face, raporturi locative, executarea, interpretarea și rezilierea contractelor, somații de plată, etc.

Dreptul familiei: divorțuri, partaje bunuri comune, încredințări de minori, continuarea căsătoriei, comunicarea dintre soți/părinți – copii, exercițiul drepturilor părintești , contribuția părinților la întretinerea copiilor, stabilirea domiciliului copiilor, educația copiilor, relțtia dintre bunici și nepoți etc.

Dreptul penal: plângeri prealabile în cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împacarea părților înlătură răspunderea penală; latura civilă a cauzelor penale.

Litigii de muncă: drepturi bănești, desfacerea Contractului Individual de Muncă, conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă, etc.

Litigii între profesioniști: cu privire la raporturile comerciale.

Dreptul consumatorului: litigii ivite între consumatori și producători, intermediari, etc.

Malpraxisul medical

etc.

Cine este  Mediatorul?

              Este profesionistul care, având la bază o temeinică pregătire universitară și o consistentă experiență profesională, în urma parcurgerii unui curs de formare profesională în domeniul medierii și a promovării examenului de intrare în profesia de mediator, urmat de autorizarea acestuia de către Consiliul de Mediere, dobândește calitatea de MEDIATOR, astfel bucurându-se de prerogativele conferite de legislația în domeniu. Ulterior autorizării, mediatorul are obligația profesională de a urma cursuri de formare continuă, fapt ce denotă înaltul standard de pregătire profesională după care se ghidează profesia de mediator.

 

Despre malpraxisul medical

În domeniul răspunderii profesionale, se pot soluţiona – prin mediere – conflictele în care se angajează răspunderea profesională a celui care a prestat serviciul – cazurile de malpraxis

Malpraxisul medical este definit de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice.

Malpraxisul medical trebuie abordat din perspectiva pacientului, a medicului, cât şi a companiei de asigurări. Din ce in ce mai mulţi pacienţi îşi cunosc drepturile şi acţionează în consecinţa. Colegiul Medicilor se confruntă cu un volum destul de mare de sesizări şi încearcă să soluţioneze sesizările primite în măsura disponibilității specialiștilor si experților .

Încălcarea unei norme deontologice, fără a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage răspunderea disciplinară a medicului, însă în situaţia în care conduita culpabilă a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civilă delictuală pentru malpraxis. Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie să existe cumulativ o conduită ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea personalului medical şi să nu existe împrejurări sau cauze care înlătură răspunderea juridică.

Implicarea medicului reclamat pentru malpraxis este analizată de către Colegiul Medicilor doar prin prisma prevederilor Codului Deontologic medical si nicidecum Colegiul nu ia decizii în privinţa prejudiciului produs prin malpraxis. În privinţa răspunderii civile sau penale a medicului se pronunţă instanţa sau organele abilitate, decizia Colegiului  constituind doar o proba extrajudiciară.

Avantajele soluţionării cazurilor de malpraxis prin mediere sunt:

– timpul foarte scurt de rezolvare (prin mediere se ajunge, de regulă, la o soluție în doar cateva ore);

– confidenţialitatea acestui proces (element important atât pentru pacienţi dar mai ales pentru medici);

– evitarea răspunderii penale, a răspunderii disciplinare cât şi a răspunderii administrative (pentru medic);

– costuri reduse.

                Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați pagina www.cmediere.ro. Tabloul mediatorilor autorizați poate fi accesat la adresa http://www.cmediere.ro/mediatori/.

 

 

Colegiul Pacientilor – Protectia Pacientilor – Drepturile Pacientilor – Un sistem de sanatate public centrat pe nevoile pacientilor.