Colegiul Pacientilor – Sucursala Timis - Diploma de Solidaritate pentru implicarea sustinuta in strangerea de donatii

Colegiul Pacientilor – Sucursala Timis, prin reprezentantul ei dl. Dorin Rata, presedintele sucursalei a primit din partea Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babes” Diploma de Solidaritate pentru implicarea sustinuta in strangerea de donatii pentru dotarea cu aparatura medicala si echipamente de protectie pentru personalul medical al spitalului aflat in linia 1.


Colegiul Pacientilor – Sucursala Timis, multumeste si pe aceasta cale tuturor colaboratorilor si voluntarilor pentru solidaritate si implicare in acest demers.


”Asociatia Colegiul Pacientilor, impreuna cu alte organizatii si voluntari s-au implicat direct in lupta impotriva COVID 19, atat prin donatii de materiale de protectie si consumabile de unica folosinta necesare spitalelor, cat si prin infiintarea unei linii telefonice la nivel national pentru consiliere psihologica gratuita pentru persoanele aflate in dificultate emotionala. Criza nu s-a terminat si este important sa ramanem impreuna alaturi de cetateni, mai ales de cei mai vulnerabili” – Dorin Rata, Presedinte Colegiul Sucursala Timis